Revolta circuitelor

Am simtit pe pielea mea, de data asta mai mult ca pana acum, cum e sa fii tinta unei conspiratii. Desigur, conspiratia este doar in mintea mea, dar in acelasi timp este modul meu de a-mi plange de mila. Aceasta conspiratie m-a tinut ieri de la rutina scrisului. M-a enervat asta cred mai mult oricare alte consecinte. Sunt atat de dependenta... ca nici nu merita sa ma prefac. Ieri lucrurile nu au mers bine deloc, sistemele alternau in functionare si ne, punctele mele de concentrare se miscau odata cu ele, ca sa ajung la sfarsitul zilei complet infasurata in textile, deprimata si ranita de propriile mele fixuri si frustrari. Astazi a fost mai bine, pentru ca am fortat lucrurile. Nu ma entuziasmez, stiu ca ziua e lunga, apoi vine cea de maine si tot asa. Circuitele ma urasc, si eu le urasc pe ele. Le urasc pentru ca imi distrug linia gandurilor, pentru ca ma priveaza de materiile prime existentei mele. Le urasc pentru ca somnul imi este sec, pentru ca senzatia de dimineata e una de greata si le urasc mai ales pentru ca se vor intampla din nou.

Ceva s-a rupt, ziua de ieri nu o pot recupera. Cea de azi nu se preconizeaza a fi una mai buna, pentru ca astept sa fiu din nou privata. E ridicol, daca stau si ma gandesc. Nu cred ca imi pasa, decat daca sunt ridicola cand nu trebuie, dar cu mine... cu mine imi permit sa fiu ridicola, si frustrata, si trista, si furioasa si neputincioasa.

Nu mai vreau sa stau singura. Cenusareasa independenta cedeaza. E la un etaj prea inalt al castelului. Nu vrea sa fie salvata, ci doar sa imparta furia.