Nu am rabdare. Nu vreau sa imi am rabdare. Adica vreau, dar mi-as dori sa nu trebuiasca sa am. Daca unele lucruri se presupune ca ar trebui sa mearga bine, pentru ca sunt platite, nu se va intampla asta. Nivelul de satisfactie scade proportional cu asteptarile. Daca eu stiu ca ceva trebuie sa imi faca viata mai usoara, pentru ca de asta exista, si nu face asta, atunci este momentul in care imi pierd rabdarea.
Da, vreau tot si vreau sa mi se dea. Cu toate astea, stiu ca trebuie sa am o oarecare rabdare, macar de a trece prin toate etapele pana la ajunge la scop. Asta imi doresc saptamanile ce vor sa fie.... rabdare. Se zice ca e o virtute. Eu nu o simt asa, pentru ca o fortez sa existe. Se pune, totusi? Astazi m-am indragostit. De un apartament. M-a luat rasul cand am vazut cum traiesc unii.... si cum mi-as dori eu sa traiesc, adica asa. Iara mi se derulau scenarii in minte, in fiecare camera, printre lumini si geamuri translucide, ma lasam dusa de imagini naive, care stiu ca au sa ramana doar in capul meu, pentru ca nu o sa ajung sa traiesc in locuri ca acela. Pacat, l-as fi apreciat cum trebuie, la adevarata valoare (ridicol de mare, in orice caz). Oricum, si maine e o zi, poate ma voi gasi cu niste scenarii ceva mai realiste, desfasurate pe un etaj, nu doua, intr-un loc plan, si nu circular, cu scara interioara.
Daca am rabdare, o sa se rezolve. "Zici tu?"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu