Nu credeam ca poate exista atata incarcatura emotionala intr-o singura zi. Am trecut de la tristete acuta la consolare naiva, apoi la pasivitate, pentru ca acum sa ma aflu intr-o amorteala de care nu ma pot desprinde, sau care nu se poate desprinde de mine. Dezamagirile pot fi consolate, daca stii cum sa te gandesti la ele. Mi s-a spus ca schimbarile se vor produce oricum, fie ca sunt bune sau rele. Dar nu pot sa nu ma gandesc.... Ce se va intampla daca va exista o schimbare de mijloc? Una care sa nu fie nici tragica, dar nici acceptabila. Asta ar fi cea mai trista, si totusi cea mai posibila.
Fericirea mi-a lasat un gust amar. Mi-a aratat ca lucrurile nu sunt mereu perfecte, nici macar atunci cand par. Sunt acoperita de tot ce inseamna confuzie si abandonare de sine... Maine ma astept la acelasi lucru.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Pai ai tu grija sa nu se faca schimbarea aia de mijloc. Ca ar fi pacat daca ceva asa frumos s-ar stinge asa moale, in loc sa faca explozie. Stiu ca e artificial, dar la fel de eficient. Crede-ma, ca am incercat eu...
Trimiteți un comentariu