Cine zice ca o picatura de fericire nu te poate umple o viata intreaga? E picatura mea, transparenta si stralucitoare, care nu se termina niciodata. Oare daca s-ar transforma intr-o picatura mai mare mi-ar face rau? Oare as supradoza de atata fericire?... In fiecare zi o simt pe frunte, cum mi se prelinge pe ochi, pe buze, pe gat. Daca nu ar fi ea, zilele mele ar fi sterpe. Orice s-ar intampla, stiu ca ea e acolo, mereu lichida si plina de culori translucide. Ii zambesc. Atunci, timpul se prelinge odata cu ea, pe lumea de jucarie din jurul meu. As bea din ea la infinit...
Din cand in cand, ma ineaca... O iert, o plang si ma trezesc din nou. Ma agat de ea ca de un fir invizibil. Cand ating pamantul, ma ridica din nou... Privesc lumea printr-o picatura.... Si e frumos...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu