Minima informatia

Astazi a fost, inca este una din zilele acelea in care imi dau seama ca imi fac prea multe griji pentru prea multe lucruri. De dimineata m-a coplesit o tristete acuta generata de o prezenta pierduta. Am incercat sa imi adorm grijile, dar m-am trezit cu mai multe. Din momentul in care am deschis ochii m-au napadit gandurile negre, ca sunt o groaza de lucruri nefacute si pentru care nu sunt pregatita. In speta, era vorba de scoala si de sesiunea ce va sa vie. Problema nu era sesiunea in sine, ci activitatile premergatoare ei - adunat materiale, cursuri, carti, pixuri si mai ales, informatii. Mi-am umplut cana cu cafea si am inceput sa alerg printre "nu stiu"-urile repetitive.

Grijile se adunau, se faceau din ce in ce mai mari si mai urate. Piticii malefici ma amenintau subtil ca mi s-au cam terminat tarcoalele si ca e timpul sa simt si eu concret cum e sa nu iti mearga bine. Apoi am incercat sa ma plang in stanga si in dreapta, sperand naiv la reciprocitate. Am primit-o. Dar nu m-a facut sa ma simt mai bine. Ziua s-a transformat brusc in vanatoare de informatii.

In drum spre scoala, m-am imbarbatat singura ascultand un cantec, o data, inca o data si inca o data, pana s-a ivit timid acel zambet de bucurie ca totusi e frumos asa, sa traiesti. Mai tarziu am discutat cu Nati, ea m-a inteles si a ramas ca "om scoate-o noi la capat cumva, doar nici dracu' nu e asa de negru". La vanatoare am avut o pusca buna. Era nevoie, la asa tinta. Am tras, am ochit, mi-am luat prada si am plecat multumita. Gandurile mi-erau deodata mai usoare, lucrurile incepeau sa aiba un sens si o prioritate. Prima incepe in seara asta.

Si uite asa, am trecut cu bine de tendinta de sinucidere mentala. Totul pare sa aiba alta forma cand esti informat. "Zoe, fii barbata!", zice un alt pitic.