Povestea piticului meu

Doi batranei se tineau mergand pe strada. Eu ii vedeam din casa de sticla de la etajul 8. M-am trezit zambind, si mi-i imaginam tineri si atletici, cu pletele in vant si la prima intalnire. Apoi, intregul scenariu al vietii lor s-a derulat ca o caseta veche, rapid, zgomotos si mai colorat decat orice altceva. Nu s-au placut de la inceput. Au fost prieteni o vreme, pana cand s-au certat o data si nu si-au mai vorbit o luna intreaga. S-au impacat printre amabilitati gratuite si au mers la o plimbare in parc. Acolo el a recunoscut ca o place, si i-a dat stangaci o papadie, pentru ca asta gasise atunci. Imi imaginam cum isi plang de mila ca nu au bani sa mearga la mare si merg in padurea de langa oras , cu o paturica si niste gustari, sa se bucure unul de altul. Mama ei nu il accepta, desigur. Considera ca e "simpatic, dar fara viitor". Mi-i inchipuiam ascultand romante la radio-ul bunicului ei, intr-o cabanuta darapanata de la munte, apoi cum se luau timid in brate si se sarutau pe fundalul primei ninsori de decembrie.

S-au casatorit dupa putin timp. La un an dupa aceea, au avut primul copil, un baietel pe nume Adrian. Nu se prea descurcau, dar au invatat. Pe urma, la cativa ani, au avut-o pe Cecilia, o fetita blonda, cu parul carliontat si ochi negri ca taciunele. Era galagioasa si neastamparata, dar fratele ei avea mereu grija sa o calmeze, punandu-i cate o jucarie in brate. Impreuna cu parintii lor, mergeau adesea la bunici. Cand la unii, cand la altii. Familia nu era niciodata completa, pentru ca mereu cineva se scuza pentru ceva, lasand un loc gol la masa. Inca se iubeau, desi nu aratau asta prea des. El nu ii mai spusese ca o iubeste de ani de zile, dar ea stia.

Anii trec... imbatranesc, si copiii pleaca. Raman singuri, in apartamentul lor micut, printre griji si dorul de cei mici. Din cand in cand, ea scoate cutia de lemn, unde sunt fotografiile lor din tinerete. Le ia pe rand, le analizeaza ca si cum e prima oara cand le vede. Isi da usor capul pe spate si inchide ochii. Isi aduce aminte de prima zi, primul sarut, prima cearta, primele griji. "Unde s-au dus toate, Doamne?...", se intreaba melancolica, in timp ce pune cu grija cutia la loc.

Azi e duminica. S-au trezit devreme, ca de obicei, si acum isi beau cafeaua linistiti, in bucatarie. In timp ce el povesteste despre vreme, ea se uita ganditoare pe geam. Se stie batrana, dar se simte tanara. Daca ar putea trai inca o data... "Iesim la o plimbare?", spune el, deja punandu-si fularul la gat. Ea se conformeaza tacuta, cautandu-si manusile si geanta.

Aerul rece al iernii le impresoara fetele, dar nu conteaza. El ii strange mana in a lui, si ii arunca o privire gingasa. "Sa nu aluneci". Dintr-o data, timpulse opreste pe zambetul ei. Undeva sus, la etajul 8, un alt zambet se naste.