Cine zice ca trebuie sa sarbatoresc un sfarsit ? Da, da, stiu, un inceput, nu un sfarsit. Nu stiu altii cum sunt, dar eu resimt ziua asta ca pe unul din sfarsiturile alea « mari », pe care nu ti le amintesti dupa, dar care lasa o urma in tine, insesizabila. Fiecare an care trece e un an din tine, 365 de zile in care ai avut sansa sa fii asa cum vrei. Poate ti-ai urmarit drumul si ti-a mers bine, poate ti-ai schimbat directia si acum esti la inceput, poate ai iesit de tot de pe drum si esti undeva in camp, in cautarea nordului sau esti in exact acelasi loc in care erai si anul trecut. Oricum ar fi, ceva s-a sfarsit.
O singura noapte in care toti oamenii din lumea asta se bucura pentru acelasi lucru, o noapte in care luminile ard cu acelasi scop. Singura noapte cand toti se intalnesc in acelasi punct, se iau de mana (sau de pahar) si incep acelasi lucru. Indiferent de ce a fost si cum a fost, ce va fi va fi mai bine, sau cel putin, asa spun urarile (naive, de altfel, dar suntem oameni, ce sa facem).
De fapt, toate straduintele astea festive sunt doar mijloace de a trece mai usor peste tristetea, regretul si nostalgia zilelor in care « poate ar fi trebuit sa », « mai bine nu ». Nimic nu va fi vreodata de ajuns, dar mereu speram, mereu ne uram numai de bine, si mereu ne adunam la cea mai mare petrecere. Nimeni nu vrea sa fie singur, pentru ca nimeni nu vrea sa « sfarseasca » asa. Suntem atat de singuri si de speriati… Si numai in momente ca astea ne dam seama de fapt ca timpul trece, ca lucrurile se misca, iar noi, pe bicicletele noastre vechi, ne apropiem din ce in ce mai mult de ultimul sfarsit. Nimeni nu va recunoaste, dar o va simti mai mult cu fiecare petrecere, si e de ajuns.
« La multi ani !» Cat de multi, oare ?....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu