Am gasit un loc frumos, unde soarele nu apune niciodata, unde mana mea nu e niciodata singura si de unde nu vreau sa plec. Daca as putea, as face o poveste din asta, as aduna-o din toate colturile ei si as crea un glob de lumina, pe care l-as purta mereu in mana dreapta. In felul asta, nimic nu m-ar mai putea atinge si nimeni nu ar mai putea sa zica sau sa faca ceva sa imi rastoarne zambetul.
Picatura de fericire e mai lichida si mai colorata ca niciodata. Odata cu soarele din balconul meu, a adus siguranta si mai ales, m-a facut sa inteleg ca uneori, trebuie sa doara ca sa fie bine. Chiar daca sunt zile ca asta in care vinul nu face decat sa aduca la suprafata toate tristetile si neajunsurile nefericirii mele, maine stiu ca ma voi trezi cu acelasi gand - o sa fie bine. Mi se da in sfarsit sansa, timpul de a ma bucura de tot ce am, de tot ce mi se da, si de a ma mula pe fiecare anotimp al vietii mele. Picatura de fericire ma ridica si ma coboara in acelasi timp, ma duce prin cele mai adanci si necunoscute drumuri pe care am fost vreodata. Insa atata timp cat invat din asta, totul are sens, totul se leaga intr-un fir infinit de aur, pe care pot sa pasesc fara sa imi fie teama ca o sa cad.
Se intampla sa mi se faca dor de zilele in care gandurile astea nu existau. Era usor sa culeg ceva, sa arunc restul si sa merg mai departe intacta in toate simtirile. Nu existau nori, pentru ca nu isi aveau rostul, nu exista decat un circuit inchis de inceputuri si sfarsituri, in fiecare zi altele, dar la fel de seci. Acum toate astea nu mai exista, pentru ca punctele s-au transformat in pete, iar foaia a fost brusc schimbata cu una alba, imaculata.
Primavara e in mine. E acolo de cinci luni de zile si va continua sa existe, in fiecare zi mai insorita, mai coloarata si mai parfumata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu