Cand timpul trece altfel

Ce te faci cand o parte din tine incepe sa putrezeasca? Ce te faci atunci cand lacrimile din fiecare zi nu mai sunt de fericire? Ce te faci cand trebuie sa spui "gata" si sa mergi mai departe? Stiu ca lucrurile astea, schimbarile, drumurile noi, relatiile, toate trec, vin altele noi, toate sunt normale si substituibile intr-un fel sau altul, dar pentru mine schimbarea e ca si cum mi-as taia o mana. Mana dreapta. Picatura de fericire e aproape secata de tot. Tot ce o mai tine in viata sunt vorbele ei, amintirile, amintiri, imaginile, sentimentele vechi, si poate nimic mai mult. De o vreme incoace fericirea mi-a fost indiferenta, in sensul ca presupuneam ca e inca acolo, si o luam de buna. Am facut asta si nu m-am gandit ca poate asta inseamna ca am uitat sa o simt.

Ce te faci atunci cand ceea ce insemna totul pentru tine acum nu mai inseamna decat ceva atat de insuficient? Ce te faci cand nu mai poti sa visezi la fericirea aia pe care o aveai atat de clar in minte, ce te faci cand visele iti sunt interzise de tine insuti, iar in locul lor nu e decat ziua de maine? Nu mai sunt capabila sa visez cu picatura de fericire, sa vad prin ea un viitor, nu mai sunt in stare sa ii ofer tot sufletul meu si toate zambetele mele. Undeva, pe drum, ceva s-a rupt in mine si m-a lasat invalida. Fiecare cearta, fiecare lacrima, fiecare vorba aruncata, fiecare privire visatoare, fiecare intrebare, s-au adunat intr-o fericire pasiva, comoda, cu care m-am obisnuit atat incat acum nu stiu daca as putea fara ea.

E vina mea, sunt eu cea lipsita de judecata si curaj? E vina altcuiva, a ei, sau a lui? Ori sa nu fie a nimanui, sa fie o vina, asa, din principiu? Poate picatura de fericire sa fie macar o parte din ce a fost? Poate ea sa imi strecoare inapoi visele? Should I stay or should I go? As vrea sa mi se dea un raspuns fara sa trec prin aflarea lui. As vrea sa mi se dea inapoi usurinta cu care spuneam "nu", cu care aruncam un zambet si uram "La revedere, ramanem prieteni!". As vrea multe in momentul asta, as vrea sa am inapoi ce am avut, as vrea sa fiu alta si as vrea sa schimb picatura, sa o modelez asa cum vor degetele mele. Dar, la urma urmei, raman doar eu, gandurile si decizia mea. Raman doar doua inimi frante, vise destramate si un gol imens in fiecare dintre noi.