Panica in fata inevitabilului

Ziua de astazi a fost una pe cat de proasta, pe atat de ingrijoratoare. Mi s-a confirmat faptul ca sanatatea si corpul meu nu sunt atat de perfecte si ferite de pericol pe cat credeam. Cuvintele doctorului care se uita bland si compatimitor la mine imi treceau prin creier si explodau, unul cate unul, in gat, in inima, in degete, in minte. Pana acum am avut darul de a fi mereu paranoica in ale sanatatii. Cand se dovedea ca nu era nimic, treceam linistita din nou la negarea permanenta, cea care te face, eronat, sa crezi ca tie nu ti se poate intampla niciodata nimic. Lucrurile se intampla la televizor, la altii, dar nu tie. Tu esti mereu in regula pentru ca mananci bine, bei cafea, fumezi, dar "nu esti dependent", esti social, dormi 10 ore pe noapte, iti place sa te plimbi ore in sir si nu te gasesti prin locuri si cu persoane "dubioase". Toatea astea par sa nu mai conteze cand ti se spune ca ceva nu e chiar in regula, si ti se pun in fata zeci de medicamente si retete, explicatii si orare, optiuni si batai pe umar.

Chiar si atunci cand nu e ceva eminamente grav, am invatat despre mine ca nu reactionez bine. Ma panichez cand orice e in neregula, pentru ca in momentul ala, involuntar, fac prea multe asocieri cu tot ceea ce stiu, si ajung la niste scenarii oribile, care cu siguranta nu sunt ale mele, dar exista in mine si ma fac sa innebunesc. Daca ma doare stomacul, se poate sa fi mancat ceva aiurea, dar se poate sa am o infectie, sa trebuiasca sa imi scoata matele afara si sa ajung pe un pat de spital cu un pai in gura. Daca ma doare in cot se poate sa fie o mancarime, dar de ce nu ar fi o boala de piele, sa fie nevoiti sa imi taie mana? Astea sunt intr-adevar exagerari, insa in capul meu sunt foarte reale. Ma tot uit la emisiuni cu si despre medici, cazuri exceptionale, oameni nefericiti cu tot soiul de probleme. Ii vad, imi pare rau pentru ei si uit. Pana cand ajung si eu in situatia in care sa fiu amentintata de ceva, chiar daca nu e "grav".

Azi mi-a aratat ca daca as fi eu vreodata in cazul alora carora le trebuie operatie pe creier sau sa li se taie o mana sau un picior, as innebuni pur si simplu. M-as panica instant si nu as mai putea avea niciodata resemnarile si adaptarile generoase ale celor de la televizor. Mi-as dori sa mor direct, pentru ca nu vreau jumatati de masura, mai ales cand vine vorba de mine si corpul meu. Cuvintele sunt cuvinte, pastilele sunt pastile, sanatatea ESTE cea mai de pret si eu sunt cea mai fricoasa persoana. Legatura dintre toate astea... s-a creat astazi, odata cu reteta, cu zambetul asigurant si eternul si fascinantul "O sa fie bine".