Azi e din nou duminica, din nou soare si mai ales, din nou DUMINICA. DUMINICA se defineste nu numai ca zi a saptamanii, ci si ca stare de spirit, ceea ce e cel mai important. Zilele trecute eram pierduta, apoi usor usor m-am resemnat cu toate schimbarile. Cand mi-era mai bine, a aparut elementul care lipsea, dar pe care nu il pot avea.
Faptul ca nu il pot avea e cel mai dureros. Am crezut si m-am asteptat sa imi treaca dorul de element, sa imi dau seama ca a fost doar o senzatie draguta, un energizant pentru viata ce are sa urmeze. Dar nu anticipasem ca o sa ma simt in continuare pierduta, de data asta din cauza lui. O experienta de o zi s-a transformat intr-un sentiment care pare sa nu se mai termine. Nu a trecut, nu m-am putut resemna cu absenta lui si acum e ca si cum sunt in mijlocul unui pod, fara sa stiu incotro sa o apuc. In general, nu cred in sentimentele rapid profunde, nu cred ca au durabilitate. De data asta mi-a fost dat sa inteleg ca poate m-am inselat. Sau poate e doar lipsa de posibilitate de a ma manifesta, de a-l exterioriza si de a-l asimila asa cum este si nu cum as vrea sa fie.
Posibilitatile sunt infinite, dar putin probabile... As vrea elementul ala inapoi, sub forma de farame, daca nu se poate altfel, numai sa nu il pierd...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
clasic
Trimiteți un comentariu